Ce este Fondul de Impact?

Un mecanism financiar funcțional pentru economie reală și impact social măsurabil

Context și Justificare strategică:

În perioada aprilie 2025 – mai 2028, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD) este parte a proiectului „Impact Space”, care dispune de un Fond de Impact, gestionat de Fundația Est-Europeană.

În prezent, acest fond are o valoare de 350.000 EUR și este destinat susținerii dezvoltării întreprinderilor sociale din Republica Moldova. Resursele financiare inițiale sunt oferite de Guvernul Suediei, iar fondul este implementat în parteneriat cu actori-cheie din ecosistemul economic și social: Asociația Businessului European (EBA Moldova), AO EcoVisio și AOPD.

Experiența ultimilor ani a demonstrat existența unei cereri reale și în creștere pentru finanțare din partea întreprinderilor sociale și a afacerilor cu impact. Totodată, a devenit evident că granturile clasice, deși necesare, nu sunt suficiente pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă, autonomia economică și scalarea acestui sector. În lipsa unor mecanisme financiare adaptate, inițiativele cu impact rămân dependente de finanțare externă, iar costurile sociale sunt transferate în timp către stat, comunități și mediul de afaceri.

Fondul de Impact a fost creat pentru a răspunde acestei disfuncționalități structurale, prin dezvoltarea unui mecanism financiar integrat, care combină finanțarea cu capacitarea, monitorizarea și evaluarea continuă. Nu este vorba doar de distribuirea de resurse financiare, ci de construirea unui sistem care reduce riscul de eșec, crește responsabilitatea beneficiarilor și maximizează impactul economic și social al fiecărui euro investit.

Pentru extinderea acestui mecanism, AOPD este în căutarea partenerilor corporativi care doresc să contribuie strategic la consolidarea ecosistemului de antreprenoriat social din Republica Moldova, într-un cadru instituțional, transparent și predictibil.

Cum funcționează Fondul de impact?

Fondul de Impact este conceput pentru a oferi control, transparență și rezultate măsurabile pentru partenerii corporativi implicați. Mecanismul funcționează pe baza unui proces etapizat, deja testat în anii anteriori:

  1. Companiile partenere contribuie financiar la Fondul de Impact, într-o formă adaptată obiectivelor lor strategice;
  2. Întreprinderile și organizațiile beneficiare sunt selectate riguros prin apeluri competitive, pe baza unor criterii clare economice, sociale și de impact;
  3. Beneficiarii trec printr-un proces de mentorat și validare a planurilor de afaceri, pentru a asigura utilizarea eficientă a capitalului;
  4. Finanțarea este acordată diferențiat (nerambursabilă, parțial rambursabilă sau rambursabilă), în funcție de maturitatea economică a fiecărei inițiative;
  5. Fondul monitorizează utilizarea resurselor, implementarea planurilor de afaceri și performanța financiară și socială a beneficiarilor;
  6. Companiile partenere primesc rapoarte periodice de performanță și impact, cu indicatori clari și verificabili.

Structura propusă a finanțării parțial rambursabile:

Pentru a gestiona riscurile și a adapta sprijinul financiar la capacitatea reală a fiecărui beneficiar, finanțarea va fi calculată individual, în funcție de nivelul de dezvoltare al întreprinderii sociale, nevoile specifice și capacitatea de implementare. Sprijinul acordat va include o componentă rambursabilă, care nu va depăși 30% din valoarea totală a finanțării, restul fiind acordat sub formă de finanțare nerambursabilă, cu scopul de a asigura sustenabilitatea, responsabilitatea financiară și creșterea pe termen lung a afacerilor sociale.

Destinatari eligibili:

Fondul de Impact se adresează următoarelor tipuri de entități:

  • întreprinderi sociale clasice;
  • întreprinderi sociale de inserție;
  • afaceri cu impact social sau de mediu;
  • organizații necomerciale cu activitate economică.

Modalitate de rambursare:

Pentru finanțările rambursabile sau parțial rambursabile:

  • rambursarea începe după 12–18 luni de la semnarea contractului;
  • rambursarea este eșalonată pe 12–24 luni, fără dobândă;
  • sumele rambursate constituie un fond rotativ (revolving fund), utilizat pentru finanțarea altor inițiative cu impact.

Administrarea fondului de impact:

Administratorul Fondului de Impact este Fundația Est-Europeană, organizație cu experiență în gestionarea fondurilor internaționale și a programelor de impact. Costurile de administrare sunt acoperite prin proiectul „Impact Space” pentru perioada 2026–2028, ceea ce asigură că resursele partenerilor sunt direcționate integral către beneficiari. Începând cu anul 2029, costurile de administrare vor fi stabilite la 10% din suma donată, într-un cadru transparent și predictibil.

Fondul funcționează într-un sistem de monitorizare și evaluare continuă, cu raportare instituțională și mecanisme clare de control.

De ce acest mecanism este relevant pentru companii:

Sprijinirea Fondului de Impact oferă companiilor avantaje strategice clare, dincolo de dimensiunea filantropică:

1. Eficiență și impact multiplicat. Contribuțiile financiare nu sunt consumate o singură dată. Prin mecanismul de fond rotativ, aceeași sumă generează impact repetat, susținând în timp mai multe întreprinderi sociale și afaceri cu impact.

2. Investiție strategică în sustenabilitate. Companiile contribuie la dezvoltarea unui mecanism durabil, care reduce dependența de granturi și promovează responsabilitatea financiară și autonomia economică a beneficiarilor.

3. Reputație și poziționare credibilă. Partenerii sunt recunoscuți ca actori strategici și, după caz, parteneri fondatori ai unui instrument inovator de finanțare socială. Implicarea oferă vizibilitate publică, asociere cu inițiative validate și consolidarea imaginii de companie responsabilă și implicată.

4. Acces la rezultate clare și măsurabile. Companiile primesc rapoarte transparente privind utilizarea fondurilor, rata de rambursare, numărul de întreprinderi susținute, locuri de muncă create și impact social. Aceste date pot fi utilizate direct în raportări ESG și comunicare corporate.

5. Contribuție la dezvoltarea pieței locale și atragerea clienților. Fondul sprijină dezvoltarea companiilor autohtone și a produselor locale, generând impact economic real. Consumatorii și partenerii preferă tot mai mult companiile implicate activ în comunitate, iar Fondul oferă povești autentice de impact care pot fi integrate în comunicarea de brand și în relația cu angajații.

Concluzie

Fondul de Impact nu propune o donație punctuală, ci o decizie strategică de implicare într-un mecanism care produce valoare economică și socială pe termen lung. Companiile care se alătură în această etapă contribuie la consolidarea unui instrument funcțional și au oportunitatea de a deveni parteneri relevanți într-un ecosistem în creștere.

Invităm companiile și antreprenorii care cred într-o economie responsabilă să contribuie la Fondul de Impact și să susțină dezvoltarea acestui ecosistem. 

Alătură-te și tu! Contribuie la susținerea afacerilor care generează impact pozitiv asupra economiei, mediului și comunităților.