VIDEO// Dificultăți în implementarea Programului național de dezinstuţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale

VIDEO// Dificultăți în implementarea Programului național de dezinstuţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale

Doar șase din 25 de acțiuni planificate pentru anul 2019, în cadrul Programului naţional de dezinstuţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale din instituțiile rezidențiale gestionate de ANAS, au fost realizate. Trei acțiuni sunt în proces de realizare în termenii stabiliți, șapte sunt în proces de realizare cu întârziere, iar nouă nu au fost realizate, se arată într-un raport de monitorizare realizat de Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD).

La capitolul acțiuni realizate, raportul menționează implementarea Planurilor de transformare și respectiv, crearea a 10 servicii de „Locuință protejată” în 10 imobile procurate (9 imobile procurate din resursele bugetului de stat și un imobil procurat din resursele donatorilor), dezvoltarea serviciilor sociale în imobilele achiziționate de către centrele regionale sau puse la dispoziție de către donatori, persoane fizice sau juridice, și informarea populației despre avantajele dezinstituționalizării. Totodată, a fost consolidat mecanismul de monitorizare a drepturilor persoanelor cu dizabilități și au fost organizate seminare de instruire inițială și continuă pentru angajații serviciilor de „Casă comunitară” și „Locuință protejată”, în parteneriat cu OSC. De asemenea, a fost contractat Serviciul de Asistență Telefonică Gratuită pentru Persoanele cu Dizabilități.

Nerealizate rămân acțiunile ce țin instituirea unei echipe de suport pentru implementarea Programului din resursele donatorilor, pregătirea și transferarea persoanelor în etate (peste 70 de ani) din instituțiile rezidențiale în centrele de plasament pentru persoanele în etate și instituirea Centrelor Regionale, inclusiv state de personal corespunzător dezvoltării serviciilor în comunitate. Nu a fost elaborat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Centrelor Regionale Servicii Comunitare și a Standardelor minime de calitate, nu a fost reorganizată o instituție rezidențială în Centru Regional de Dezvoltare și Prestare a Serviciilor Sociale Comunitare și nu au fost preluate în gestiune a serviciilor comunitare de către Centrele Regionale. De asemenea, nu au fost desfășurate instruiri inițiale și continue pentru mass-media despre drepturile persoanelor cu dizabilități și promovarea incluziunii sociale și a traiului în comunitate și nu au fost evaluate performanțele personalului instituțiilor rezidențiale și a serviciilor comunitare. Restantă este și acțiunea ce ține de acordarea suportului autorităților publice locale de către Centrele Regionale pentru perioada de tranziție de la trai în instituție la trai independent în comunitate.

Printre acțiunile în curs de realizare cu întârziere se numără modificarea Regulamentelor de funcționare a Centrelor de plasament și a serviciilor de „Casă comunitară” și „Locuință protejată”, reevaluarea persoanelor cu dizabilități cu grad înalt de autonomie plasate în instituțiile rezidențiale pentru a fi dezinstituționalizate și pregătirea și transferarea în servicii de tip familial sau comunitar, în mod prioritar a persoanelor cu statul de copil (doar 7 copii din 60 au fost dezinstituționalizați în servicii de tip familial și familii biologice). În curs de realizare este elaborarea Planului de instruire inițială și continuă a personalului din serviciile comunitare, crearea sau contractarea serviciilor sociale de către autoritățile publice pentru prevenirea instituționalizării, reevaluarea capacităților resurselor umane din instituțiile rezidențiale în scopul reangajării în echipele Centrelor Regionale și organizarea instruirilor inițiale și continue pentru angajații instituțiilor rezidențiale și serviciile comunitare creată „Casă comunitară” și „Locuință protejată”.

Dificultăți în implementarea acțiunilor se atestă la capitolul achiziționarea imobilelor și dezvoltarea serviciilor sociale comunitare: piața imobiliară este subdezvoltată în raioane, iar Centrele de plasament care procură imobile nu dispun de resurse umane specializate. Totodată, structura de personal a Centrelor de plasament și numărul de unități nu corespunde necesităților și tipului de asistență necesar în contextul dezinstituționalizării. Consiliile raionale și structurile teritoriale de asistență socială raportează resurse financiare insuficiente pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare și prevenirea instituționalizării. Se atestă lacune în colaborarea dintre structurile de asistență socială, Centrele de plasament și serviciile de sănătate mintală și asistență juridică în stabilirea măsurilor de ocrotire judiciară.

Procesul actual de dezvoltare și prestare al serviciilor sociale de „Casă Comunitară” și „Locuință protejată” de către Centrele de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități nu este unul eficient și nu corespunde etapelor de crearea a unui servicii social acreditat din punct de vedere al utilizării resurselor financiare și umane și din punct de vedere al calității serviciilor prestate (rezidențial si comunitare) și trebuie revăzut. După doi ani de implementare a Programului de dezinstituționalizare și trei ani de implementare a Planurilor de transformare a instituțiilor de către Centrele de plasament,  persoanele cu dizabilități nu sunt dezinstituționalizate, dar transferate dintr-un tip de serviciu în alt tip prestat de Centrele de plasament. Conform principiilor Programului costurile pentru persoanele transferate în comunitate trebuie să se micșoreze, însă analiza financiară pentru anul 2019 arată o creștere a costurile (inechitate față de persoanele cu dizabilităţi severe care cu adevărat au nevoie de mai mult suport și rămân în serviciul rezidențial).

Potrivit raportului, este necesară ajustarea Planurilor de acțiuni ale Programului, ținând cont de dificultățile întâmpinate și situația epidemiologică. De asemenea, mecanismul de achiziționare a imobilelor trebuie modificat și integrat într-un plan la nivel național, iar eforturile trebuiesc consolidate în elaborarea unui Plan de advocacy și atragere de fonduri suplimentare pentru implementarea Programului de dezinstituționalizare.

Monitorizarea a fost realizată în cadrul proiectului „Parteneriate naţionale şi implicare locală pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități”, implementat de AOPD cu suportul Fundaţiei Est – Europene, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Guvernul Suediei.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *