Astăzi, 18 septembrie 2017, peste 50 de studenți ai anului II de studii de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, au fost instruiți cu privire la următoarele aspecte:

  • promovarea de către jurnaliști a imaginii pozitive a persoanelor cu dizabilități,
  • utilizarea noțiunilor nediscriminatorii în materialele jurnalistice ce vizează persoanele cu dizabilități;
  • drepturile persoanelor cu dizabilități și etica jurnalistică.

Această activitatea a fost organizată ca urmare a monitorizării materialelor jurnalistice ce vizează persoanele cu dizabilități, unde, s-a constatat că acestea sunt în continuare numite “invalide” și abordate într-o manieră care îmbie la milă și compasiune.
Pentru că rolul nostru este de a sensibiliza opinia publică și de a încuraja societatea să trateze egal și cu demnitate persoanele cu dizabilități, am considerat oportună această activitate în rîndul studenților. După cursul de teorie, aceștia vor fi instruiți și în aspecte practice. Instruirea va fi desfășurată și pentru studenții anului III de studii.
Mulțumim dnei Natalia Porubin pentru experiența împărtășită și încurajarea studenților de a reflecta în activitatea lor viitoare despre viața persoanelor cu dizabilități.


Activitatea se desfășoară în cadrul Proiectului „Advocacy pentru drepturile persoanelor cu dizabilități II”, finanțat de IM Swedish Development Partner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *