Patru locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități intelectuale s-au deschis la Soroca cu susținerea Uniunii Europene

Patru locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități intelectuale s-au deschis la Soroca cu susținerea Uniunii Europene

Peste 20 de persoane din cadrul Centrului de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități din satul Bădiceni au devenit beneficiari ai proiectului „Acțiuni comune pentru o societate incluzivă”. Proiectul, implementat de Asociația Obștească „Casa Speranțelor” din Soroca cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova, contribuie la implementarea reformei de dezinstituționalizare prin suportul oferit în vederea dezvoltării în orașul Soroca a patru locuințe protejate în imobilele procurate din resursele bugetului de stat.

În cadrul proiectului, Asociația Obștească „Casa Speranțelor” a oferit suport și asistență tehnică Centrului de plasament temporar din Bădiceni în amenajarea și dotarea locuințelor protejate cu toate cele necesare pentru asigurarea unui trai independent beneficiarilor. Aceștia beneficiază și de suport individualizat din partea asistenților sociali instruiți și pregătiți pentru această muncă în cadrul proiectului.

De asemenea, beneficiarii proiectului au participat la activități informative, de educare privind drepturile omului și terapie ocupațională ceea ce a contribuit la dezvoltarea abilităților pentru un trai independent în comunitate. În prezent jumătate din beneficiari au parcurs cu succes perioada de adaptare, cinci din ei fiind antrenați în câmpul muncii, trei din ei și-au găsit un loc stabil de muncă, grație sensibilizării agenților economici din comunitate.

„Mă bucur că am avut posibilitatea să mă mut în această casă. Avem de toate, iar asistenții ne ajută permanent. Vreau să-mi găsesc în curând și un loc de muncă, să pot trăi pe cont propriu”, a declarat Mihai Ghimpu, unul din beneficiarii locuinței protejate.

Pentru a spori gradul de conștientizare a comunității din Soroca, Asociația „Casa Speranțelor” va organiza mai multe campanii de sensibilizare și advocacy pentru a atrage atenția publicului asupra importanței dezinstituționalizării și integrării sociale a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale.

„Datorită suportului generos al Uniunii Europene, putem ajuta aceste persoane să-și înceapă o viață independentă, în siguranță. Suntem mândri de succesele obținute de beneficiarii proiectului care au reușit deja să se angajeze în câmpul muncii și suntem foarte recunoscători comunității din Soroca pentru receptivitate”, a declarat Valentina Onică, președinta Asociației „Casa Speranțelor”.

Costul de dezvoltare a celor 4 servicii de Locuință protejată este de 128.203 Euro, dintre care 78.265 euro constituie fonduri din bugetul de stat – gestionate de Centrul de plasament temporar din Bădiceni, iar 49.938 euro constituie fonduri ale proiectului implementat de Asociația Obștească ”Casa Speranțelor” finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.

„Persoanele cu dizabilități au dreptul să se bucure de un trai împlinit în comunitate, iar noi venim cu susținerea necesară pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă în Republica Moldova. În acest sens este foarte importantă cooperarea dintre societatea civilă, autoritățile publice locale și partenerii de dezvoltare”, a declarat Victoria Neaga, managerul de proiect al Delegației Uniunii Europene.

Începând cu anul 2018, în cadrul proiectului european „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, organizațiile societății civile au contribuit în parteneriat cu instituțiile rezidențiale, la crearea a 19 servicii de Casă Comunitară și Locuință Protejată în imobile procurate din resursele bugetului de stat în raioanele Soroca, Orhei, Dubăsari, Edineț, Rîșcani și municipiul  Bălți. Astfel, 35 persoane cu dizabilități intelectuale locuiesc acum în comunitate, iar alte 55 de persoane sunt în proces de pregătire pentru transferul în comunități, până la finele anului curent.

„Serviciile sociale dezvoltate în cadrul proiectului nostru ajung acolo unde este stringentă nevoie. Vorbim, despre persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și alți beneficiari care au parte de susținere pentru a duce o viață mai bună”, a menționat Daniela Leahu, directoare de proiect la Fundația Soros Moldova.

„Pornind de la conceptul fundamental de recunoaștere a persoanelor cu dizabilități drept cetățeni activi care au posibilitatea de a alege și a deține controlul asupra propriei vieți, Republica Moldova a inițiat reforma dezinstituționalizării. În acest context au fost înregistrate progrese vădite în vederea incluziunii persoanelor cu dizabilități per ansamblu. Dezvoltarea serviciilor sociale alternative a devenit un obiectiv-cheie al politicii naționale în domeniul protecției sociale a persoanelor cu dizabilități, care presupune dezvoltarea procesului de dezinstituționalizare prin prisma creării serviciilor sociale alternative, precum Casă comunitară, Locuință protejată etc. Datorită unui parteneriat durabil cu societatea civilă, a fost posibilă parcurgerea acestei reforme, impactul fiind unul major, fapt pentru care exprimăm mulțumirile de rigoare și asigurările corespunzătoare pentru colaborare ulterioară”, a menționat dna Irina Banova, directorul Agenției Naționale Asistență Socială, instituție care gestionează activitatea centrelor de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități.

NOTĂ: Proiectul „Acțiuni comune pentru o societate incluzivă” este implementat din sursele acordate de Uniunea Europeană în cadrul Proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *